Dr. Susan Johnson a încetat din viață

Dragi colegi, sunt mâhnită să vă anunț ca cea care ne-a adus împreună în această comunitate, Dr. Sue Johnson, a încetat din viață, ieri, 23 aprilie 2024. Sue lupta de ceva vreme cu nemilosul cancer, dar mai importat e că a fost alături de cei dragi ei, până în ultima clipa. Misiunea ei de a promova iubirea și relațiile autentice va dăinui dincolo de ziua de ieri, prin toate cuplurile ce au fost și vor fi atinse de magia modelului terapiei centrate pe emoții! Un singur angajament poate fi luat acum: vom face tot ce știm mai bine să ducem munca ei asiduu mai departe, promovând modelul!
More

Școala de vară EFT HUB 2022

Școala de vară EFT HUB 2022 ”Experiențe emoționale corective în diverse modalități terapeutice: terapie individuală, de cuplu și familie”23-26 iunie 2022, Iași (eveniment hybrid)Evenimentul, în curs de acreditare la Colegiul Psihologilor din România, este adresat comunității de terapeuți centrați pe emoții, din România, dar evenimentele pot fi accesate și separat, de potențiali colegi psihologi/ psihoterapeuți care nu sunt familiarizați cu metoda, dar doresc, astfel, să afle despre specificul terapiei centrate pe emoții.PROGRAM:• 23 iunie 2022, 10.00 – 10.45 ”Bine ați venit, ”acasă” la EFT HU...
More

Conferința anului 2020 – dr. Susan Johnson în ROMÂNIA

  Ne bucurăm să anunțăm în final un eveniment ce era doar un vis cu ani în urmă! Prezența creatoarei terapiei centrată pe emoții pentru un eveniment dedicat nouă și doar nouă, celor interesați să aduce atașamentul în practica de cabinet, este deopotrivă o onoare și o bucurie imensă! Avem de aceea un site separat dedicat acestui eveniment! Vă așteptăm cu drag să parcurgeți conțintul acestuia și să vă înscrieți/ adresați întrebări de clarificare! https://meetsuejohnson.ro/ro/acasa/  
More

Ține-mă strâns în brațe- ACUM ONLINE

  Ne alăturăm, cu mare bucurie, comunităților EFT din întreaga lume, ce anunță apariția variantei on-line de a urma programul ”Ține-mă strâns în brațe”! Cuplurile dornice să își îmbunătățească relația, pot acum fi ghidate direct de dr.Susan Johnson, creatoarea terapiei centrate pe emoții, precum și a programului, omonim volumului ”Ține-mă strâns în brațe”! Înscrierile și detaliile  complete, aici!
More

Bilanțul unui an nou de EFT în România

6 destinații, 32 de oportunități să interacționez cu peste 400 dintre voi, cei curioși să despachetăm emoțiile pentru clienți, dar nu numai, încununate la final de an de finalizarea procesului de acreditare ca TRAINER EFT! Mulțumesc colegelor mele pentru suportul acordat, întregii comunități EFTRomânia, mentorilor mei Rebecca Jorgensen și Lieven Migerode, dar și colegului și prietenului meu, Dimitrij Samoilow - visul meu continuă și e dovada vie a spiritului terapiei centrate pe emoții: #ÎmpreunăEmaiUșor!
More

Veștile bune….se țin lanț

Cel mai tânăr trainer în terapie centrată pe emoții din lume este român! Ne face o dosebită onoare și plăcere să adăugăm în secțiunea de traineri a acestei comunități primul și singurul trainer român acreditate de către Centrul Internațional de Excelență EFT (ICEEFT) - coordonatoru comunității noastre, dr. Simona HERB! Simona este astfel al 47-lea trainer acrediat la nivel mondial! http://eftromania.ro/ro/traineri/ Recunoașterea eforturilor Simonei, reprezintă o bucurie și o sursă de speranță pentru tânăra comunitate EFT din România. Deși o țară mică în economia modială, comunitatea n...
More

Un pas nou pentru dezvoltarea comunității EFT România

O nouă veste minunată pentru întreaga comunitate EFT, din România și nu numai - dr. Ileana Rogobete devine al doilea supervizor român certificat de către ICEEFT, lărgind astfel posibilitatea ca noi și noi terapeuți dornici să își îmbunătățească tehnicile pentru a ajuta cuplurile din practica lor, să poată fi îndrumați! Dr. Ileana Rogobete a fost activ implicată în dezvoltarea EFT în România încă de la începuturile acestui demers, in 2014. Încă de la prima întâlnire, Ileana m-a impresionat prin ținuta profesională, disponibilitatea și deschiderea de a sprijini necondiționat visul de a aduce ...
More

În sfârșit – PRIMA APARIȚIE EDITORIALĂ EXCLUSIV EFT!

Cu bucurie, anunțăm prima apariție dedicată EFT (Terapie centrată pe emoții), tradusă integral în limba română: Ține-mă strâns în brațe. Șapte conversații pentru o viață de iubire - Dr. Sue Johnson Vestea este dublu motiv de bucurie, în sensul că Editura ACT și Politon a insistat ca prefața acestui volum să fie semnată de cordonatoarea comunității EFT din România, dr. Simona HERB. Iată câteva din frazele cu care Simona prefațează acest volum mult așteptat: ”Descifrarea mecanismelor iubirii, în prima parte a cărții, pornind de la dezvoltarea relațiilor de atașament și strategiilor corelate...
More