Ranile de atasament in relatiile de cuplu – Sue Johnson, 4/5

Ranile de atasament in relatiile de cuplu – o noua perspectiva asupra impasurilor in terapia de cuplu – Susan M. Johnson, Judy A. Makinen, John W. Millikin

Rezumat

Acest articol identifica si operationalizeaza conceptul nou definit de rana de atasament. O rana de atasament apare atunci cand un partener nu implineste asteptarile celuilalt de a-i oferi acestuia din urma confort si ingrijire (hrana emotionala) in momente de pericol sau distres. Incidentul devine o tema recurenta si creaza un impas care blocheaza relatia si repararea acesteia in terapie. O rana de atasament este caracterizata de o situatie de abandon sau de tradare a increderii intr-un moment critic definit de o nevoie si o sensibilitate mai mare. Acest tip de incident defineste apoi relatia ca fiind nesigura si mentine un nivel inalt al stresului relational pentru ca este folosit in mod continuu ca standard pentru nivelul de incredere in partenerul care a provocat rana.

Conceptul de rana de atasament este definit aici in contextul terapiei de cuplu centrata pe emotii, o abordare pe termen scurt, validata empiric, care ajuta cuplurile sa identifice sursele de distres in relatie si sa le diminueze/elimine. Conceptele teoretice de baza ale acestei abordari se regasesc in teoria atasamentului, mai specific, in aplicarea acesteia la relatiile romantice din viata adulta. Prin delimitarea conceptului de rana de atasament si dezvoltarea permanenta si continua a unui model detaliat al rezolvarii acestora terapeutii de cuplu vor putea din ce in ce mai bine sa identifice, sa descrie si sa trateze eficient astfel de rani si sa abordeze blocajele terapeutice asociate acestora.

In continuarea introducerii http://eftromania.ro/ranile-de-atasament-in-relatiile-de-cuplu-sue-johnson-15/ şi a prezentarii pe scurt a Terapiei de cuplu centrata pe emotii EFT http://eftromania.ro/ranile-de-atasament-in-relatiile-de-cuplu-sue-johnson-25/, după ce am definit conceptul de rana de atasament si am prezentat pe scurt relatia acesteia cu trauma, din punct de vedere conceptual si concret http://eftromania.ro/ranile-de-atasament-in-relatiile-de-cuplu-sue-johnson-35/, vă invităm să parcurgeţi mai departe Un exemplu clinic de rana de atasament.

Lisa si Bob au in jur de treizeci de ani si au doi copii mici. La inceput, ei au venit la terapie pentru a invata „sa comunicam mai bine” si „sa ne exprimam mai bine sentimentele”. Rana de atasament nu a iesit la suprafata pana la a treia sedinta de EFT. In sedintele anterioare fusese identificat un ciclu de atac-distantare in care sotia ataca in mod critic iar sotul se apara si se distanta. In timpul celei de-a treia sedinte cuplul a inceput sa se concentreze pe lipsa implicarii emotionale in relatie. Ei au inceput sa vorbeasca despre pierderea increderii si au stabilit cadrul pentru urmatoarea descriere a unei rani de atasament.

Atunci cand terapeutul a intrebat daca au existat in trecut incidente care sa fi erodat increderea dintre ei Lisa a devenit dintr-o data foarte tacuta si aproape nemiscata. Cand terapeutul a intrebat-o unde s-a dus ea si-a fixat privirea in podea si a soptit:

Lisa: Cand am avut pierderea de sarcina eram in baie. Imi aduc aminte ca vedeam sange peste tot si mi-am dat seama ca tocmai pierdusem copilul. Pierdusem copilul (plange). Atunci eram ok. Am crezut ca pot sa „fac fata” si ca atunci cand o sa il vad pe Bob totul o sa fie in regula. Ca el o sa ma duca la spital si o sa aiba grija de mine.

Terapeutul: Ce s-a intamplat dupa aceea, dupa ce ti-ai dat seama ca ai pierdut copilul?

Lisa: L-am sunat pe Bob sa vina si sa ma ajute. A venit, dar parea foarte rece ca si cum habar nu avea ce sa faca. Nu voiam sa sune pe nimeni, voiam doar ca el sa aiba grija de mine.

Terapeutul: Voiai sa aiba grija de tine. Ce anume aveai tu nevoie atunci?

Lisa: (priveste in jos si vorbeste foarte incet) Sa … pai … cred ca … sa ma tina in brate si sa faca ce fac oamenii atunci cand moare cineva. Eu, daca vad o persoana caruia i-a murit cineva, o intreb cum se simte, daca e in regula. As asculta ce mi-ar spune si daca ar incepe sa planga as linisti-o sau doar as fi acolo langa ea. Dar Bob parea sa se simta foarte bine. Nu parea sa fie afectat cumva de ceea ce se intamplase.

Terapeutul: Deci tu chiar aveai nevoie ca el sa fie acolo cu tine si sa te tina in brate (Lisa plange).

Lisa: Da. Dar el s-a inchis. A plecat si imi aduc aminte ca am ramas singura. Apoi a venit sora mea si ne-a dus cu masina la spital. Ea tot incerca sa ne grabeasca. Eu eram in masina si ma simteam total singura. Ma holbam la cutia de unt in care se afla copilul meu. Voiam doar ca el sa fie acolo, sa fie cu adevarat acolo pentru ca eu sa pot sa plang. (Isi ridica privirea si vocea ii devine foarte rece). Dupa aceea am stiut pur si simplu ca va trebui sa ma descurc cu chestia asta pe cont propriu.

Terapeutul: Sa te descurci pe cont propriu cu pierderea si cu toata durerea asta?

Lisa: Da, am stiut chiar atunci ca eram singura in chestia asta. Si apoi mi-am dat seama ca de fapt cam asa era de ceva vreme. Si atunci lucrurile s-au cam destramat intre noi.

Terapeutul: Oh, da, acesta a fost un moment pivotal pentru tine si pentru relatie (Lisa aproba din cap). Bob, iti amintesti? (Bob da din cap aprobator). Cum a fost pentru tine cand ai intrat in baie si ai vazut-o pe Lisa?

Bob: Am vazut expresia de pe fata ei si imediat m-am ingrijorat …

Terapeutul: Ingrijorat ca se intamplase ceva rau cu sarcina?

Bob: Da, am stiut imediat ca s-a intamplat ceva rau cu sarcina. M-am cam speriat si eu. (pauza)

Terapeutul: Te-ai speriat?

Bob: Pai da. Eram cam speriat si mi-am dat seama ca trebuie sa o duc la spital. Asa ca am incercat sa tin lucrurile sub control si sa ii ofer un pic de spatiu. Am incercat sa am grija de lucruri. Am sunat-o pe sora ei si am inceput sa pregatesc pentru plecare. Am fost atat de folositor si m-am facut atat de util cat am putut. Eu am avut sentimentul ca am fost acolo pentru ea tot timpul.

Terapeutul: Deci tu aveai grija de toate lucrurile exterioare ca sa fii cat mai de ajutor.

Bob: Am facut tot ce am putut ca sa ii fie cat mai usor. A fost foarte trist.

Terapeutul: Erai trist stiind ca ea a pierdut copilul?

Bob: Da, normal. Cred ca Lisa stia … stia ca asta simteam.

Lisa: Nu, nu am stiut. Nu am avut nici cea mai mica idee. (Ridica vocea si acum tonul ei este furios) Tot ceea ce am vazut a fost ca erai Dl. Gheata. Chiar si dupa ce ne-am intors de la spital nu ai vrut sa vorbesti despre asta. Plecai mereu din camera si ma lasai pe mine sa plang singura. Chestia asta trebuia sa ma faca sa simt ca sunt ingrijita? Tu nu vorbesti niciodata despre nimic din ce te-ar face sa te simti inconfortabil si asta e nivelul de baza.

Aceasta rana de atasament a avut loc in timpul unei pierderi traumatice in decursul istoriei relatiei cuplului. Nevoile de atasament ale Lisei erau la intensitate maxima dar Bob parea inaccesibil emotional si nereceptiv la nevoia ei de a primi confort. Cand l-a vazut pe sotul ei inghetat si neajutorat ea a fost inundata de frici legate de sistemul de atasament. Cand el a lasat-o singura si a plecat ca sa se organizeze pentru spital a avut un sentiment profund de abandon. In ciuda prezentei fizice a sotului si a surorii ei, ea s-a simtit foarte singura, vulnerabila si s-a resemnat sa planga singura pierderea teribila pe care o suferise. In plus, Lisa a mentionat ca acest eveniment a marcat o schimbare majora in relatia lor.

Desi cuplul raportase ca a existat distres si inaintea pierderii de sarcina aceasta rana de atasament a deteriorat in mod semnificativ legatura emotionala si in acelasi timp a blocat abilitatea cuplului de a face pasii necesari pentru a restabili increderea si implicarea emotionala. In sedinta de terapie a fost clar ca Lisa nu poate trece peste acest eveniment si ca nu era dispusa sa riste sa se mai puna vreodata intr-o pozitie vulnerabila fata de Bob. Cuplul se blocase in tiparul negativ invinovatire-retragere. Atunci cand Bob a incercat sa se apropie de sotia sa ea s-a intors din nou la acest eveniment iar el s-a retras din nou.

Terapeutului nu i-a fost greu sa inteleaga acest incident. Totusi, modul in care sunt prezentate si aduse in discutie astfel de rani nu este intotdeauna atat de clar si direct. De exemplu, un cuplu s-a prezentat cu un ciclu extrem de intens de atac-aparare in care sotia il mustra sarcastic pe sot pentru o gramada de „crime” si in special pentru prietenia lui recenta cu o vara care avusese niste probleme. Ea nu banuia ca ar exista vreo aventura si parea sa fie irational de moralista si acuzatoare. Terapeutul a inceput sa aiba dificultati in a empatiza cu pozitia clientului. Sotia se concentra obsesiv pe un anumit incident in care sotul ei s-a oferit sa iasa din casa cand afara era o furtuna de zapada si sa porneasca masina verisoarei dupa o petrecere care avusese loc la ei acasa. Tabloul a devenit clar doar atunci cand terapeutul si-a amintit o aluzie fugara a sotiei despre cand se intorsese ea acasa dupa o operatie minora si cand, pentru un moment, a crezut ca va muri. Ea a mentionat ca a incercat sa impartaseasca cu sotul ei temerile pe care le avusese dar el i-a spus ca este obosit si ca va merge sa doarma. Ea nu a mai adus niciodata vorba despre acest lucru. Atunci terapeutul a sugerat ipoteza ca sotia nu ar putea sa suporte sa il vada pe sotul ei oferind unei alte persoane ingrijirea si protectia de care ea avusese nevoie dar pe care nu le mai putea cere in mod direct. Sotia a raspuns cu o reamintire vie a experientei operatiei si a sentimentului de izolare pe care il simtise dupa reintoarcerea acasa. Acesta a fost un punct de cotitura in terapia cuplului respectiv iar terapeutul a ajutat-o apoi pe sotie sa sa isi exploreze vulnerabilitatea si dispretul pentru propriile nevoi de atasament. Dupa aceea sotul a fost capabil sa raspunda ranii ei si sentimentelor ei de teama. In cele din urma cuplul a reusit sa vindece rana si sa puna in act secvente de oferire de confort si ingrijire reciproca.

În secţiunea următoare a articolului (5/5) vom prezenta Vindecarea ranilor de atasament.

hope

Susan M. Johnson, Judy A. Makinen, John W. Millikin – Attachment injuries in couple relationships: a new perspective on impasses in couples therapy, Journal of Marital and Family Therapy, April 2001, vol.27, no.2, 145-155.