Ranile de atasament in relatiile de cuplu – o noua perspectiva asupra impasurilor in terapia de cuplu – Susan M. Johnson, Judy A. Makinen, John W. Millikin
Rezumat
Acest articol identifica si operationalizeaza conceptul nou definit de rana de atasament. O rana de atasament apare atunci cand un partener nu implineste asteptarile celuilalt de a-i oferi acestuia din urma confort si ingrijire (hrana emotionala) in momente de pericol sau distres. Incidentul devine o tema recurenta si creaza un impas care blocheaza relatia si repararea acesteia in terapie. O rana de atasament este caracterizata de o situatie de abandon sau de tradare a increderii intr-un moment critic definit de o nevoie si o sensibilitate mai mare. Acest tip de incident defineste apoi relatia ca fiind nesigura si mentine un nivel inalt al stresului relational pentru ca este folosit in mod continuu ca standard pentru nivelul de incredere in partenerul care a provocat rana.
Conceptul de rana de atasament este definit aici in contextul terapiei de cuplu centrata pe emotii, o abordare pe termen scurt, validata empiric, care ajuta cuplurile sa identifice sursele de distres in relatie si sa le diminueze/elimine. Conceptele teoretice de baza ale acestei abordari se regasesc in teoria atasamentului, mai specific, in aplicarea acesteia la relatiile romantice din viata adulta. Prin delimitarea conceptului de rana de atasament si dezvoltarea permanenta si continua a unui model detaliat al rezolvarii acestora terapeutii de cuplu vor putea din ce in ce mai bine sa identifice, sa descrie si sa trateze eficient astfel de rani si sa abordeze blocajele terapeutice asociate acestora.
In continuarea introducerii http://eftromania.ro/ranile-de-atasament-in-relatiile-de-cuplu-sue-johnson-15/ deoarece observatiile si intelegerea ulterioara a modului in care pot fi rezolvate (vindecate) cel mai bine ranile de atasament au rezultat in contextul aplicarii si studierii EFT, in cele ce urmeaza (partea 2/5 a articolului) vom descrie pe scurt aceasta abordare.
EFT – Emotionally Focused Therapy
EFT este o abordare pe termen scurt foarte structurata care ajuta cuplurile sa repare si sa vindece relatiile afectate de un grad inalt de distres relational. Aceasta abordare, care este folosita de asemenea si in lucrul terapeutic cu familiile si-a dovedit empiric eficienta clinica. Mai mult, EFT a fost folosita cu succes in tratarea distresului relational care apare in comorbiditate cu bolile cronice, depresia si PTSD.
Interventiile si procesele de schimbare din EFT isi au radacinile intr-o baza teoretica foarte clara ce provine dintr-o sinteza a perspectivelor umanist-experientiala si sistemica. Perspectiva EFT asupra relatiilor intime de iubire se bazeaza pe teoria atasamentului care este fara indoiala in acest moment cea mai convingatoare, concludenta si substantiala teorie a iubirii in viata adulta. Aceasta abordare este congruenta cu studiile empirice asupra naturii distresului relational care evidentiaza importanta si puterea emotiei in organizarea interactiunilor. Obiectivele terapeutice ale EFT sunt clar specificate iar procesul schimbarii este bine conturat, in cadrul sau delimitandu-se trei stadii si noua pasi distincti.
Obiectivele esentiale ale EFT sunt acelea de a extinde raspunsurile emotionale contractate care stau la baza tiparelor negative de interactiune si de a restructura interactiunile astfel incat partenerii sa devina mai accesibili si mai deschisi reciproc unul fata de celalalt, precum si de a ajuta la conturarea si dezvoltarea ciclurilor pozitive de oferire de confort si ingrijire. Terapeutul se concentreaza in mod special pe emotie deoarece aceasta organizeaza atat de puternic raspunsurile cheie in interactiunile cu persoanele semnificative, actioneaza ca o busola interioara orientand oamenii catre nevoile si obiectivele lor primare (importante, esentiale) si stau la baza schemelor-cheie referitoare la natura sinelui si la ceilalti. Raspunsurile negative din punct de vedere emotional, cum este de exemplu frustrarea, daca nu sunt abordate si restructurate, submineaza procesul de reparare a relatiei cuplului, in timp ce alte emotii mai „fine” cum ar fi de exemplu exprimarea vulnerabilitatii, pot fi folosite pentru a crea tipare noi de interactiune. Din punct de vedere sistemic emotia este vazuta ca element central in organizarea relatiei cuplului. O crestere brusca in intensitatea emotionala a interactiunilor cuplului este unul dintre indicatorii principali care alerteaza terapeutul cu privire la faptul ca partenerii sunt blocati in procesarea unei rani de atasament.
EFT si teoria atasamentului
Perspectiva teoriei atasamentului ofera poate modelul cel mai puternic pe care il avem disponibil in prezent pentru a intelege natura relatiilor de iubire in viata adulta. Bowlby a conturat foarte clar si riguros un tip special de legatura emotionala care este diferit si se distinge intre toate celelalte tipuri de legaturi sociale. Aceasta legatura emotionala este unica prin aceea ca provine din operarea unui sistem comportamental innascut care este creat pentru a indeplini 4 functii:
– cautarea proximitatii (mentinerea contactului cu o figura de atasament)
– crearea unei baze de siguranta (o sursa de siguranta emotionala care face posibila explorarea)
– crearea unei oaze emotionale (folosirea figurii de atasament ca sursa de confort si protectie)
– initierea protestului la separare (rezistenta la separare).
Bowlby a dorit sa depatologizeze dependenta emotionala. El a subliniat faptul ca identitatea si sentimentul eficientei personale sunt formate si mentinute de natura interactiunilor noastre cu persoanele semnificative. Separarea fizica sau emotionala de o figura de atasament conduce la o sceventa previzibila de raspunsuri: protest, agatare si cautare, depresie si disperare si in cele din urma detasare. Daca mai demult elemente definitorii ale relatiilor adulte de iubire, cum ar fi grija reciproca si sexualitatea erau vazute, intelese si abordate ca fiind separate de conceptul de atasament, acum acestea sunt integrate ca parte componenta a legaturii de atasament.
Atasamentele timpurii sunt precursorii si modelele atasamentelor adulte. Modelele interne de lucru ale sinelui (demn de iubit vs nedemn de a primi iubire) si privitoare la ceilalti (responsiv si accesibil vs neresponsiv si inaccesibil) care se formeaza initial la varste mici reprezinta un ghid pentru formarea relatiilor adulte. Diferentele individuale in reprezentarile mentale ale sinelui si ale celorlalti au fost asociate cu 3 tipare de atasament la varsta copilariei: sigur, ambivalent si evitant. Hazan si Shaver au adoptat acest model tripartit si l-au aplicat cuplurilor. Totusi, cercetarile mai recente au oferit dovezi empirice pentru delimitarea a 4 stiluri sau tendinte de atasament, respectiv tendinte specifice de perceptie si implicare in relatiile cu ceilalti. Acest model, de data mai recenta, include stilurile de atasament sigur, preocupat si doua tipuri de stil evitant: dismisiv si temator. Diferentele in stilurile de atasament influenteaza modul in care oamenii proceseaza informatiile specifice sistemului de atasament, isi regleaza emotiile si comunica in interactiunile sociale. In termenii relatiilor de cuplu, odata ce o legatura de atasament este stabilita, fiecare partener adopta „un statut distinct in ierarhia atasamentului”. Aceste legaturi de atasament au un efect profund asupra starii de bine si sanatatii psihice. Atasamentul sigur a fost corelat cu aspecte pozitive ale functionarii relatiei, incluzand aici nivele inalte de incredere, angajament si satisfactie reciproca. Relatiile suportive incurajeaza crearea unei experiente relationale optime care sustine atat sinele cat si pe celalalt. Totusi, atunci cand partenerul este inaccesibil din punct de vedere emotional sau nu raspunde la nevoile si asteptarile celuilalt, atasamentul devine nesigur si incepe sa apara distresul relational.
Perspectiva EFT asupra distresului relational
Cu toate ca partenerii isi pot oferi unul celuilalt siguranta si confort ei pot fi de asemenea, in mod paradoxal, sursa reciproca pentru o cantitate substantiala de stres. Conform teoriei EFT, cu toate ca si alti factori – cum ar fi socializarea rolurilor de gen – pot juca un rol in dezvoltarea distresului relational factorul cel mai important este insecuritatea atasamentului si modul in care cuplul gestioneaza o astfel de nesiguranta. Atasamentul nesigur complica procesul implicarii emotionale si scade sensibilitatea si accesibilitatea creand astfel o cale de absorbtie a starilor caracterizate prin afect negativ si interactiuni contractate din punct de vedere emotional cum sunt critica, apararea si retragerea, care au fost identificate in cercetarile referitoare la predictorii divortului.
Distresul relational este caracterizat prin si definit de o comunicare ineficienta, negativitate reciproca si scheme relationale negative. Cuplurile aflate in distres au dificultati in a-si exprima emotiile profunde si nevoile de atasament, ceea ce le diminueaza si perturba abilitatea de a rezolva conflictele, in special conflictele „incinse” (hot) care sunt puternic impregnate de semnificatii intense din punct de vedere al atasamentului. Ca rezultat, atunci cand apar astfel de conflicte, unul dintre parteneri are tendinta de a se plange si de a critica, in timp ce celalalt adopta o atitudine defensiva si se distanteaza. Afectul negativ coplesitor combinat cu tiparele rigide de interactiune blocheaza apoi procesul de lucru terapeutic al temelor recurente si al aducerii la „inchidere” a evenimentelor negative.
Partenerii din cuplurile aflate in distres interpreteaza adeseori selectiv comportamentele si raspunsurile celuilalt si, mai mult, in moduri care intensifica si perpetueaza distanta. Acestia tind sa faca atribuiri stabile, dojenitoare si generalizate pentru comportamentul negativ al partenerilor. Din perspectiva atasamentului, modelele negative de lucru, al sinelui ca fiind nedemn de iubire si al celuilalt ca nefiind de incredere sunt cele care ghideaza interpretarea comportamentului partenerului. Asftfel, pentru un partener cu un atasament nesigur micile dezamagiri pot sa se transforme in rani majore si sa intensifice in mod disproportionat distresul relational. Cuplurile nefericite dezvolta o schema generala negativa cu privire la intreaga istorie a relatiei lor si au tendinta sa isi aminteasca numite evenimente relationale in moduri consistente cu o astfel de schema. Apoi, ei percep interactiunile curente in lumina evenimentelor negative din trecut si, cu cat mai semnificative sunt aceste evenimente, cu atat mai mult relatia prezenta le devine tributara.
Obiectivele terapeutice si procesele de schimbare
In EFT procesul schimbarii a fost delimitat in 9 pasi care sunt implementati in aprox. 10-15 sedinte. Primii 4 pasi implica evaluarea si clarificarea ciclurilor problematice de interactiune si a starilor emotionale asociate cu ele. La finalul acestei etape a terapiei cuplul este capabil sa le deblocheze si sa se desprinda din aceste cicluri negative si sa isi stabilizeze relatia. Acum partenerii pot vedea dusmanul ca fiind reprezentat de ciclul negativ si nu de celalalt partener. In al doilea stadiu al terapiei (pasii 5-7) partenerii, care nu mai sunt coplesiti de emotiile lor, sunt capabili sa isi foloseasca experienta emotionala ca ghid pentru a-si intelege nevoile de atasament si pentru a comunica aceste nevoi intr-o modalitate si intr-o forma care sa maximizeze receptivitatea celuilalt. Partenerii evitanti sunt acum capabili sa exploreze experientele emotionale care le genereaza tendinta de retragere si pot deveni mai implicati din punct de vedere emotional. Partenerii mai ostili devin capabili sa isi exprime ranile si temerile si sa isi asume noi riscuri cu celalalt partener. Acesta este momentul in care ranile de atasament au probabilitatea cea mai mare de a fi reamintite si evocate iar acesti parteneri sunt invitati sa urmeze pasii unui nou dans relational. Daca nu au existat rani de atasament sau daca acestea au fost rezolvate in procesul terapiei, partenerii mai ostili sunt acum capabili sa exploreze nesiguranta si sa ceara celuilalt confort, grija si reasigurari. Aceasta ultima interactiune constituie un eveniment de schimbare care este asociat cu succesul in EFT, si anume este un eveniment de linistire. Cuplul este apoi capabil sa duca la bun sfarsit o interactiune pozitiva de conectare in cadrul careia fiecare partener poate risca, impartasi si gasi o oaza emotionala in celalalt. Acesta este un antidot puternic la ciclul negativ si defineste relatia ca avand un atasament sigur. Cuplul poate apoi sa mearga mai departe in faza de consolidare a terapiei in care se construiesc modele si naratiuni clare ale relatiei, stresului si recuperarii si in care partenerii dobandesc o abilitate noua de a comunica limpede si direct cu privire la aspecte si probleme esentiale si pot rezolva in mod pragmatic problemele curente ale relatiei.
Uneori cuplurile specifica in mod clar inca de la prima sedinta faptul ca anumite evenimente din trecut, semnificative din punct de vedere al atasamentului, au marcat o schimbare in legatura emotionala dintre parteneri si continua sa defineasca relatia. Partenerii raniti pot face referire la astfel de evenimente si le pot folosi ca dovada a nepotrivirii cu celalalt si a esecurilor acestuia in ceea ce priveste relatia. Apoi, adeseori rezulta o cearta cu privire la ceea ce s-a intamplat si despre ce semnificatie ar trebui atribuita evenimentului. Se pare ca acest tip de rani ale relatiei de atasament nu pot fi lasate in urma si nici nu pot fi rezolvate in climatul emotional negativ din primul stadiu al terapiei. Intr-adevar, unii parteneri nici nu mentioneaza aceste evenimente negative pana mai tarziu in terapie. In orice caz, pana nu se ajunge cu lucrul terapeutic in al doilea stadiu, aceste evenimente nu pot fi gestionate astfel incat cuplul sa isi poata reconfigura legatura emotionala ca fiind una sigura. Daca aceste evenimente nu pot fi rezolvate, increderea ramane doar provizorie, ciclurile pozitive de conectare sunt mai degraba restranse, limitate si circumstantiale, iar recaderea in tiparele negative este mai mult decat o simpla probabilitate.
Susan M. Johnson, Judy A. Makinen, John W. Millikin – Attachment injuries in couple relationships: a new perspective on impasses in couples therapy, Journal of Marital and Family Therapy, April 2001, vol.27, no.2, 145-155.