Date/Time
Date(s) - 26/05/2023 - 27/05/2023
10:00 am - 4:00 pm
Categories
Ține-mă strâns în braţe® este un program educaţional, dezvoltat iniţial în Canada de dr. Susan Johnson, axat pe teoria și pe practica Terapiei centrate pe emoţii. Terapia de cuplu centrată pe emoții reprezintă o nouă ştiinţă completă a iubirii romantice şi a relaţiei, ce ajută 7 din 10 cupluri care experimentează dificultăți să îşi refacă relaţia. Dar cuplurile pot lucra la relația lor mult înainte de a fi nevoie de terapie, iar dr. Johnson propune un instrument de lucru structurat și valoros pentru a ghida cuplurile să își întărească conexiunile, tocmai pentru a evita pericolele asociate cu momentele firești de deconectare.
Atelierul vă abilitează pentru a deveni facilitatori de grupuri Ține-mă strâns în braţe® , ulterior voi putând organiza astfel de grupuri atât în modalitate față în față, cât și în online.
Programul are o durată de 12 ore care vor fi împărțite pe module, în cele două zile de workshop. Corespunzător fiecărui modul al programului, vei învăța cum să creezi un spațiu de siguranță, cum ghidezi conversațiile autentice și cum intervenim dacă cuplul nu reușește să păstreze conectarea; modulele discutate sunt
- Înțelegerea iubirii și a atașamentului – obiectivul acestui modul este de a creiona un model al iubirii romantice și al relației.
- Cum iubirea poate să o ia pe căi greșite: demonii comunicării – vom evidenția în acest modul cum intrăm în cicluri negative de certuri, conflicte, dialoguri care nu funcționează.
- Să găsim punctele sensibile în demonii dialogurilor – vom afla care sunt momentele centrale și indicatorii care apar atunci când partenerii intră în conflict.
Parcurgerea primelor 3 module are drept consecință eliminarea tensiunii din relație, și pregătește cuplul pentru un nou tip de comunicare, care construiește și consolidează legătura emoțională dintre ei.
- Rezolvarea greșelilor și crearea unei baze sigure: revenirea la un moment dificil – în acest modul vom intra mai profund în experiența fiecărui individ și a fiecărui cuplu pentru a observa “dansul” în care suntem prinși în momentele dificile.
- A deveni deschis și sensibil pentru celălalt – este un modulul în care se intră pe terenul foarte sensibil al exprimării rănilor de atașament (se analizează o experiență personală, a unei temeri cu privire la părăsire sau respingere).
- A ierta și a recăpăta încrederea – obiectivul acestui modul îl reprezintă procesul iertării.
- Mângâierile tandre și sincronizarea sexuală – de obicei certurile, conflictele și neînțelegerile din viața de zi cu zi se reflectă și în „dansul sexual” al partenerilor.
- Menținerea iubirii și preocuparea pentru relație – „dragostea este asemenea unei limbi străine, dacă nu o exersezi, începi să o uiti”. La final de program, vom descoperi modalități de a avea grijă de relație, de a o menține vie odată ce este vindecată, de a o proteja. Relația de cuplu satisfăcătoare este sursa noastră de energie.
Cine poate deveni facilitator?
Atelierul este adresat psihologilor/ terapeuților care au parcurs minim primul pas de formare complementară în terapia centrată pe emoții, indiferent de seria în care au participat.
900 ron/ persoană (plătești până pe 5 mai 2023 și ai reducere, early bird fee 800 ron)
https://forms.gle/RBTZTqp2BSDM957XA