Ranile de atasament in relatiile de cuplu – o noua perspectiva asupra impasurilor in terapia de cuplu – Susan M. Johnson, Judy A. Makinen, John W. Millikin
Rezumat
Acest articol identifica si operationalizeaza conceptul nou definit de rana de atasament. O rana de atasament apare atunci cand un partener nu implineste asteptarile celuilalt de a-i oferi acestuia din urma confort si ingrijire (hrana emotionala) in momente de pericol sau distres. Incidentul devine o tema recurenta si creaza un impas care blocheaza relatia si repararea acesteia in terapie. O rana de atasament este caracterizata de o situatie de abandon sau de tradare a increderii intr-un moment critic definit de o nevoie si o sensibilitate mai mare. Acest tip de incident defineste apoi relatia ca fiind nesigura si mentine un nivel inalt al stresului relational pentru ca este folosit in mod continuu ca standard pentru nivelul de incredere in partenerul care a provocat rana.
Conceptul de rana de atasament este definit aici in contextul terapiei de cuplu centrata pe emotii, o abordare pe termen scurt, validata empiric, care ajuta cuplurile sa identifice sursele de distres in relatie si sa le diminueze/elimine. Conceptele teoretice de baza ale acestei abordari se regasesc in teoria atasamentului, mai specific, in aplicarea acesteia la relatiile romantice din viata adulta. Prin delimitarea conceptului de rana de atasament si dezvoltarea permanenta si continua a unui model detaliat al rezolvarii acestora terapeutii de cuplu vor putea din ce in ce mai bine sa identifice, sa descrie si sa trateze eficient astfel de rani si sa abordeze blocajele terapeutice asociate acestora.
Teoria atasamentului este acum una dintre cele mai promitatoare teorii ce conceptualizeaza relatiile de iubire din viata adulta si subliniaza tendinta oamenilor de a dezvolta si mentine legaturi emotionale puternice cu persoane semnificative. Aproape fiecare aspect al experientei umane este influentat puternic de calitatea acestor legaturi. In cuplu, o legatura de atasament definita ca sigura este o relatie activa, afectuoasa si reciproca in cadrul careia partenerii ofera si primesc in mod reciproc apropiere, confort si siguranta. Aceste legaturi nu se bazeaza doar pe simplul „altruism reciproc” ci mai degraba pe o „interdependenta profunda la nivel psihologic si fiziologic”. Teoreticienii atasamentului au subliniat faptul ca, poate din cauza acestei interdependente, incidentele in care un partener raspunde sau, respectiv, esueaza sa raspunda in momentele sensibile de nevoie emotionala urgenta par sa influenteze in mod disproportionat calitatea relatiei.
Evenimentele negative legate de atasament, in special evenimentele de abandon sau tradare, cauzeaza adesea perturbari aparent ireparabile in relatiile intime, apropiate. Multi parteneri vin la terapie nu doar intr-un stadiu avansat de distres relational generalizat ci si cu obiectivul de a realiza o „inchidere” a unor astfel de evenimente, cu ajutorul careia sa poata regasi si restabili intimitatea si increderea care au fost pierdute. Totusi, in timpul procesului terapeutic, aceste evenimente, pe care le-am numit rani de atasament, ies adeseori la iveala intr-o maniera foarte vie si intensa din punct de vedere emotional, foarte asemanator cu flash-urile traumatice si coplesesc emotional partenerul ranit. Atunci cand celalalt partener esueaza si nu reuseste sa raspunda intr-un mod reparativ care sa ofere reasigurari sau cand partenerul ranit nu poate accepta aceste reasigurari, rana se intensifica. Pe masura ce cuplul experimenteaza esec dupa esec in incercarile lor de a trece mai departe si de a depasi astfel de rani si de a repara legatura emotionala dintre parteneri, disperarea si indepartarea lor unul de celalalt se adancesc.
Astfel, retragerea emotionala a unui partener de langa sotia sa in timp ce ea sufera din cauza unei pierderi de sarcina precum si refuzul sau ulterior de a discuta acest incident devine o tema recurenta a dialogului purtat in cuplu si blocheaza dezvoltarea unor interactiuni pozitive noi.
In acest articol discutam ranile de atasament ca un construct care poate fi folositor in intelegerea impasurilor, blocajelor si proceselor de reparare in relatia de atasament. In special intelegerea naturii anumitor blocaje in terapia de cuplu creste probabilitatea ca interventiile sa conduca la schimbari semnificative si de durata mai degraba decat la imbunatatiri temporare si limitate, asa cum se intampla adeseori.
Literatura specifica terapiei de cuplu a incercat de curand sa abordeze si sa gestioneze tipurile speciale de tradari sau traume relationale care fac mult mai dificila repararea legaturii emotionale. Au existat foarte multe discutii privitoare la infidelitate, de exemplu, si la modul in care putem sa ajutam cuplurile sa gestioneze astfel de evenimente. Literatura bazata pe subiectul iertarii este relevanta. Totusi, intelegerea evenimentelor negative care necesita iertare este foarte redusa iar aceasta este adeseori definita mai degraba ca un proces intrapersonal decat interpersonal. De asemenea, perspectivele asupra iertarii nu au fost integrate in teoriile mai largi ale relatiilor de cuplu. Poate ca rezultat al acestei lipse a unui cadru teoretic mai larg exista prea putin consens cu privire la elementele critice ale iertarii precum si cu privire la modul in care si motivele pentru care anumite tipuri de incidente negative afecteaza relatiile in moduri specifice.
Conceptul de rana de atasament nu se concentreaza atat de mult asupra continutului specific al unui eveniment dureros cat mai degraba asupra semnificatiei acestui eveniment din punct de vedere al atasamentului. Unele incidente care implica anumite tipuri de infidelitate pot fi experimentate ca rani de atasament in timp ce altele nu. Conceptul de rana de atasament provine dintr-o anumita perspectiva teoretica asupra relatiilor. Aceasta perspectiva, in afara de relevanta sa conceptuala generala ca teorie a iubirii in viata adulta si de cantitatea din ce in ce mai mare a dovezilor empirice favorabile pare de asemenea sa fie un cadru conceptual potrivit in mod special pentru tipul de evenimente emotionale pe care ne-am propus sa le discutam aici.
Teoria atasamentului a fost denumita o teorie a traumei (relationale) datorita faptului ca subliniaza dificultatile emotionale extreme pe care le produc izolarea si separarea emotionala, in special in momentele de vulnerabilitate crescuta. Acest cadru teoretic ofera o explicatie pentru motivul din cauza caruia anumite tipuri de evenimente devin si dobandesc o importanta cruciala in relatii precum si o intelegere a caracteristicilor-cheie ale unor astfel de evenimente, a modului in care afecteaza o anumita relatie de cuplu si a modului in care ele pot fi optim rezolvate.
Conceptul de rana de atasament a provenit din observarea impasurilor care apar in procesul terapeutic in lucrul cu acele cupluri a caror relatie s-a imbunatatit dar care nu au depasit distresul relational. Cercetarile recente sugereaza ca EFT are o rata de succes mai mare decat alte abordari validate empiric (70%-73% dintre cupluri nu mai raporteaza distres la finalul terapiei) si are o rata mai scazuta a recaderilor. Oricum, intelegerea factorilor care limiteaza eficienta interventiilor si abordarilor terapeutice este o actiune importanta atat pentru EFT cat si pentru celelalte modele ale terapiei de cuplu.
Observarea procesului terapeutic in terapia cuplurilor care nu au raspuns optim terapiei evidentiaza un model (tipar) clar. Cu cat partenerul retras (evitant) devine mai accesibil iar terapeutul incepe sa il incurajeze pe celalalt partener, care este mai ostil, sa aiba mai mult curaj si sa riste mai multa incredere, un incident incarcat emotional care de cele mai multe ori a fost descris la inceputul terapiei devine elementul central al sedintei. Pe masura ce terapeutul sustine cresterea increderii in nevoile de atasament si vulnerabilitatile asociate acestora, unul dintre parteneri contracareaza si se intoarce inapoi la un anumit incident de tradare in timp ce celalalt partener il respinge sau poate chiar nici nu isi mai aminteste respectivul incident. Uneori, la prima vedere, acest incident pare sa fie nesemnificativ, dar evoca raspunsuri emotionale si tipare de interactiune care forteaza si contracteaza relatia, blocand progresul acesteia, tipare cum ar fi invinovatire/ aparare. Am observat ca atunci cand partenerii descriu aceste rani ei folosesc limbajul specific traumei si vorbesc in termeni de viata-sau-moarte. Ei vorbesc despre izolare si abandon. Este descrisa o tradare a increderii din trecut, iar partenerul care a fost ranit adopta o atitudine de „nu mi se va mai intampla niciodata”, refuzand sa riste sa devina din nou vulnerabil in fata celuilalt. Atunci, celalalt partener devine furios sau se retrage. Daca terapeutul nu gaseste modalitati de a ajuta cuplul sa gestioneze aceasta tradare perceputa a increderii, cuplul nu va putea reusi sa creeze ciclurile pozitive de interactiune si evenimentele de conexiune emotionala care apar in sedintele de lucru ale cuplurilor cu succes mai mare al terapiei.
Deoarece aceste observatii si intelegerea ulterioara a modului in care pot fi rezolvate (vindecate) cel mai bine astfel de rani au rezultat in contextul aplicarii si studierii EFT, in cele ce urmeaza (partea 2/5 a articolului) vom descrie pe scurt aceasta abordare.
Susan M. Johnson, Judy A. Makinen, John W. Millikin – Attachment injuries in couple relationships: a new perspective on impasses in couples therapy, Journal of Marital and Family Therapy, April 2001, vol.27, no.2, 145-155.