EFT in lucrul cu trauma – Sue Johnson

In povestile Celtice vechi, cand viata este intunecata si plina de pericole, poetii ii invata pe oameni cum sa faca fata intunericului: stai cu spatele lipit de perete si infrunti dragonul. Nu exista alta scapare si singura intrebare care se pune, in aceste povesti vechi, este „cat de bine lupti”?
Dar pentru aceia dintre noi care stiu ce inseamna puterea legaturilor de atasament, in cupluri si in familii, mai exista o intrebare: lupti singur sau nu?
Daca atunci cand te confrunti cu o teroare coplesitoare si cu un sentiment intens de neajutorare – fie ca le numesti dragon sau stres traumatic – daca in astfel de momente langa tine se afla cineva care sa te ajute sau pur si simplu sa fie acolo, atunci totul este diferit. Umbrele nu mai sunt atat de terifiante, lupta este impartita. Si cu totii stim ca este mult mai bine sa nu fii singur in intuneric si cat de puternici ne pot face conexiunile cu ceilalti.
In terapia individuala relatia terapeutica este contextul in care se pot crea experiente vindecatoare noi pentru clienti. Dar terapeutii de cuplu fac mai mult de atat: noi ii ajutam si ii invatam pe oameni cum sa creeze conexiuni emotionale pozitive noi intre parteneri si membrii familiei. Terapia de cuplu a inceput deja sa fie folosita cu succes in abordarea unor probleme „individuale” cum ar fi depresia si tulburarile anxioase, adictiile si tulburarile alimentare. Poate fi folosita ca interventie principala sau ca tratament adjunct alaturi de interventii individuale specifice. De exemplu rezultatele studiilor au aratat ca atunci cand in terapia anxietatii au fost inclusi partenerii, rata de succes a crescut de la 46% la 82%.
Tendinta in crestere de a folosi terapia de cuplu in abordarea problemelor „individuale” specifice este o recunoastere a importantei pe care o au in viata noastra relatiile semnificative cu persoanele apropiate. Aceste relatii pot fi o veritabila si foarte puternica sursa de vindecare

Traumele care nu sunt provocate de persoanele dragi din prezent (agresiuni, pierderi, boli cronice) pot afecta semnificativ relatiile cu acestea, uneori cu efecte dezastruoase. Terapia de cuplu are un rol vital in abordarea efectelor interpersonale ale traumei ajutandu-i pe parteneri sa isi transforme relatia intr-o oaza de siguranta emotionala care sa le permita sa infrunte mai bine dragonul si sa isi vindece ranile pe care le-au provocat limbile lui de foc.

Aceasta viziune mai larga asupra rolului terapiei de cuplu este congruenta cu intensificarea constientizarii din ultima perioada referitoare la faptul ca interventiile de cuplu pot fi folosite in mod activ pentru a sustine sanatatea si rezilienta la partenerii individuali. Abordarile noi ale terapiei de cuplu tind sa depatologizeze problemele relationale subliniind in acelasi timp existenta, importanta si rolul resurselor emotionale pe care partenerii si le pot oferi unul altuia.

Relatiile noastre actuale pot fi contextul ideal in care noi ne putem vindeca si creste. Terapeutii de cuplu se concentreaza acum nu doar pe rezolvarea problemelor relationale ci si pe modalitatile specifice in care relatiile mai bune pot sustine strategii de coping mai bune si pot fi un element crucial in abordarea unor probleme multidimensionale care la nivel individual implica intreaga personalitate, cum este de exemplu PTSD sau trauma complexa.

Noi ne definim in relatie cu ceilalti, ne oglindim in relatie cu ceilalti iar sinele nostru este in esenta relational. Identitatea si personalitatea noastra sunt o reflectare a relatiilor noastre-cheie timpurii si le modeleaza pe cele din prezent.

In tulburarile de stres traumatic reglarea emotionala are o importanta centrala iar terapeutii de cuplu se concentreaza nu atat asupra comportamentelor in interactiuni cat mai ales asupra emotiilor implicate in procesul de schimbare. Emotiile sunt cele care conecteaza sinele cu sistemul, lumea intrapsihica si interpersonala. Emotiile sunt cele care coloreaza specific semnificatia evenimentelor si ne orienteaza spre actiune. Ele structureaza comunicarea cu ceilalti si evoca anumite raspunsuri din partea acestora. De exemplu – cand sunt trist, emotia de tristete ma ajuta sa inteleg ca am suferit o pierdere pe care am nevoie sa o plang si ma orienteaza sa caut confort si alinare. Tristetea mea exprimata il face pe partener sa se apropie si sa ma linisteasca.

Atunci cand relatia se imbunatateste avem la dispozitie resurse mai bune pentru a face fata provocarilor vietii. Nu este deci dificil sa ne dam seama ca terapia de cuplu ofera un cadru unic pentru schimbari esentiale in viata individului. Atunci cand un partener care a suferit o trauma reuseste in ciuda fricii si a rusinii sa se indrepte catre partenerul sau, in cursul unui flash-back, sa il roage sa il linisteasca si sa il tina in brate, in loc sa disocieze sau sa isi faca rau pentru a calma durerea, putem spune nu doar ca au fost ameliorate simptomele negative ale PTSD ci si ca pentru el s-a deschis o intreaga lume noua de incredere si siguranta si s-a conturat un sentiment al sinelui puternic si protejat in acelasi timp.

Relatia dintre parteneri ca sursa de vindecare este adeseori trecuta cu vederea sau importanta ei in procesul de recuperare dupa o trauma este diminuata. Ea este luata in considerare – daca acest lucru ajunge sa se intample – numai atunci cand distresul dintre parteneri submnineaza in mod clar si irevocabil eficienta terapiei individuale a unuia dintre parteneri. Atunci cand conexiunea unui client cu persoanele semnificative din viata sa nu este integrata ca parte in procesul de vindecare ea va deveni, in mod inevitabil, parte a problemei si chiar poate deveni o sursa de retraumatizare. Noi uitam uneori intelepciunea de care pot da oamenii dovada cand este vorba de vindecarea lor sau a persoanelor dragi si in general subestimam capacitatea partenerilor de a oferi confort atunci cand sotul/sotia experimenteaza, de exemplu, un flash-back in mijlocul noptii, uitand impactul puternic pozitiv pe care il are un astfel de eveniment de oferire de confort asupra persoanei aflata in distres si totodata asupra relatiei.

Terapeutii s-au concentrat foarte multa vreme si foarte mult asupra tratarii la nivel individual a tulburarilor din aria stresului traumatic si au folosit prea putin puterea relatiei de atasament a clientului cu o persoana semnificativa ca antidot natural si eficient impotriva sentimentelor de neajutorare si a sentimentelor cauzate de pierderi dureroase. Domeniul terapiei de cuplu este acum pregatit pentru aceasta provocare: nu doar de a vindeca relatii ci de a ajuta cuplurile sa creeze relatii care sa vindece ranile traumatice pe care ni le provoaca adeseori diversele evenimente ale vietii.

De ce spunem ca este pregatita terapia de cuplu sa abordere o astfel de provocare?

1 – Terapia de cuplu a evoluat pana la punctul la care avem acum o intelegere clara a naturii distresului in relatiile de iubire din viata adulta si de asemenea au fost conturate si testate interventii care sa abordeze eficient acest distres, interventii cum este de exemplu si EFT. Avem acum o incredere crescuta in capacitatea noastra de a ajuta cuplurile, chiar si pe cele care experimenteaza un grad inalt de distres provocat de lupta partenerilor cu simptome ale depresiei sau ale PTSD, sa isi transforme relatiile, imbunatatindu-le.

2 – Exista din ce in ce mai multe dovezi privitoare la efectul direct si important al relatiilor apropiate asupra sanatatii fizice si mentale a indivizilor si asupra abilitatii lor de a gestiona stresul. Relatiile pozitive au influenta asupra sistemului imunitar, asupra rezilientei si capacitatii de a gestiona stresul cronic si boala. Invers, exista de asemenea si o recunoastere crescuta a legaturii dintre distresul relational si problemele emotionale, in mod special depresia si PTSD.

3 – A fost conturata o teorie a iubirii in viata adulta care ne permite sa conceptualizam si sa explicam in mod clar legatura dintre relatiile sigure dpdv emotional si dezvoltarea rezilientei personale. Acum avem o teorie care explica modul in care conexiunea cu ceilalti ne permite si ne ajuta sa ne depasim fricile si sa ne mentinem rezilienta. Teoria atasamentului (Bowlby) specifica faptul ca legaturile emotionale sigure ne cresc abilitatea de a gestiona durerea si pericolul, in timp ce izolarea si indepartarea de ceilalti ne fac mai vulnerabili.

4 – Poate ca cel mai semnificativ aspect este acela ca in ultimii ani a fost recunoscut si studiat intens impactul enorm el experientei traumatice (in special abuzul fizic si sexual) asupra sanatatii emotionale si fizice a oamenilor. In special, s-a inteles ca atunci cand trauma este provocata de cei de care depindem sau de care suntem apropiati ea reprezinta in primul rand si in mod esential „o violare a conexiunii umane”. Ca raspuns la aceasta constientizare au fost dezvoltate o serie de interventii directionate in cea mai mare parte asupra persoanei supravietuitoare a traumei, abordata la nivel individual.

5 – In cele din urma, acum intelegem experienta traumatica atat din punctul de vedere al naturii sale multidimensionale cat si din punctul de vedere al efectelor sale multiple si, prin urmare, intelegem ca este nevoie sa intervenim pe mai multe nivele si sa abordam inclusiv contextul interpersonal al victimei. Exista o recunoastere din ce in ce mai mare a faptului ca desi simptomele de tip reexperimentare sunt tratate cu succes la nivel individual cu ajutorul interventiilor specifice, simptomele interpersonale ale traumei, cum sunt amortirea si detasarea sunt dificil de tratat cu ajutorul terapiei traditionale. Simptome cum sunt amortirea si hipervigilenta pot fi abordate cel mai bine cu ajutorul confortului si reasigurarilor oferite de o persoana semnificativa.

Natura multidimensionala a efectelor posttraumatice implica faptul ca pentru a trata eficient trauma este nevoie sa folosim interventii diferite pentru a atinge obiective diferite. Totusi, tratamentul a fost orientat in mod preponderent asupra experientei interne a persoanei supravietuitoare, folosindu-se in mod suplimentar si terapia de grup. Pana recent, terapia de cuplu nu a fost folosita in mod sistematic pentru a aborda efectele traumei, cu toate ca distresul relational este un element central al stresului posttraumatic.

Atunci cand partenerii infrunta dragonul impreuna nu doar ca il inving mai bine si mai repede ci in si prin lupta lor ei reusesc sa construiasca intre ei o legatura emotionala mai puternica.

Atunci cand un partener intelege natura terorii care il copleseste pe celalalt el este adeseori capabil sa manifeste mai multa empatie, receptivitate si sensibilitate decat noi sau partenerul ranit ne-am imaginat vreodata ca este posibil. Dar daca un partener nu intelege si nu poate raspunde durerii supravietuitorului, pe care acesta o exprima si o impartaseste, atunci el de cele mai multe ori confirma astfel cele mai intense temeri ale acestuia contribuind deci la exacerbarea dificultatilor si devenind o parte a problemei.

Trauma ne intensifica nevoia de atasamente protective si adeseori in acelasi timp ne distruge capacitatea de a mai avea incredere – care este chiar baza unor astfel de atasamente. Supravietuitorii traumelor sunt mai predispusi sa experimenteze distres in relatiilor lor apropiate si in acelasi timp au mai putine resurse pentru a gestiona un astfel de distres; o mare parte din energia lor se consuma pentru a face pur si simplu fata unei lumi pe care o percep ca fiind impregnata de pericol si nesiguranta. Ei tind sa se blocheze mai repede in ciclurile negative de tip urmaritor-evitant sau critica-aparare care destrama relatiile si conduc la separare. Este de inteles faptul ca dupa ce experimenteaza o tradare traumatica a increderii in conexiunea umana le este greu sa mai aiba incredere si sa se mai apropie de celalalt si in general sunt reticenti si ezita sa isi mai asume riscul de a mai trece vreodata printr-o astfel de experienta dureroasa. Totusi, exact aceasta conexiune umana este elementul esential de care au nevoie pentru a se vindeca cu adevarat. Supravietuitorii traumelor si partenerii lor tind sa fie prinsi intr-o spirala nesfarsita in care distresul relational sustine si intensifica simptomele traumei iar acestea la randul lor sustin si intensifica distresul relational. Aceasta spirala dobandeste o viata proprie, se auto-hraneste si este adeseori motivul pentru care terapeutii care lucreaza individual isi trimit clientii la un terapeut de cuplu: partenerul clientului supravietuitor este cand sursa potentiala de siguranta si vindecare cand sursa de pericol si teama.

Poate ca nu am folosit terapia de cuplu in lucrul cu PTSD pentru ca nu am inteles suficient de limpede impactul traumei asupra relatiilor apropiate pentru a sti exact ce obiectiv sa ne propunem in terapie. Nu ne-a fost clar cand si cum sa intervenim si care sunt cele mai bune modalitati de a ajuta la refacerea si imbunatatirea relatiilor astfel afectate. In acest moment insa, suntem in punctul in care putem in mod realist sa gandim interventii create anume pentru a produce schimbarile necesare atat in functionarea individului cat si in natura relatiei.

Daca relatia este vazuta si inteleasa ca un factor-cheie al mediului si contextului in care se realizeaza recuperarea post-trauma si daca noi constientizam faptul ca distresul marital tinde sa evoce, sa mentina si sa intensifice simptomele post-traumatice, atunci trebuie sa acordam atentie calitatii relatiilor apropiate ale persoanelor supravietuitoare.

Van der Kolk si colegii sai afirma ca elementul esential care determina urmarile traumei (natura, durata, intensitate) este capacitatea/posibilitatea de a obtine confort din partea unei alte fiinte umane si nu istoria evenimentului traumatic in sine. Pentru cuplurile care se lupta cu o trauma obiectivul terapeutului trebuie sa fie nu doar acela de a diminua distresul relational cat de a crea o legatura de atasament sigur care sa sustina adaptarea optima si activa la o lume care contine pericol si neprevazut dar nu este in mod esential definita de acestea.

Sue Johnson – Emotionally Focused Couple Therapy with Trauma Survivors: Strengthening Attachment Bonds, The Guilford Press, 2005

EFTtrauma